Ce caracter de beţiv şi de cârciumă trebuie să aibă un om, să aducă părinţi, fraţi, surori, copii, în discuţiile contradictorii pe care le are cu cineva, fie direct sau indirect. Niciodată nu am suportat persoanele care într-o dispută pe un anumit subiect implică rudele celuilalt fără să aibă vreo legătură cu subiectul. Nu e de mirare că unele persoane reacţionează violent, dar parcă le înţeleg. Nu e nimic mai jignitor decât să fii atacat prin intermediul mamei, tatălui sau copilului care tocmai s-a născut. Unii îşi forţează norocul şi nu sunt conştienţi că “ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Dar în astfel de momente trebuie să îţi păstrezi luciditatea şi să priveşti bine de la cine a venit jignirea. Chiar merită să îţi murdăreşti mâinile cu toţi jegoşii sau toate jegoasele?

Se pare că astfel de comportament au persoanele pline de frustrare, care nu sunt mulţumite de ceea ce văd în oglindă dimineaţa, care au trăit mereu în umbra fraţilor şi surorilor. Astfel de persoane nu cunosc catuşi de puţin conceptul de familie pentru că nu au avut niciodată una, pentru că altfel nu ar jigni-o pe a altuia; persoane cu sufletul pustiu şi gol (cum le e şi capul) care au impresia că dacă au atacat prin intermediul familiei, şi-au spus ultimul cuvânt.

Vor vedea la rândul lor acest lucru… dacă vor reuşi vreodată să îşi intemeieze vreo familie…

PS: Mulţumesc pentru inspiraţie “jurnalistei” cu strabism.