content top
Specula

Specula

Dacă aş sta să enumăr câteva din schimbările pe care le-a adus criza în ţara noastră, în ultimul an, mi-ar lua ceva timp. Uitându-mă pe stradă pot observa o schimbare majoră: s-au înmulţit casele de amanet ca ciupercile după ploaie. La orice colţ de stradă se pot vedea astfel de “afaceri” conduse de hiene gata să se îmbogăţească pe seama sărmanilor care îşi vând şi ultima speranţă.

casa_amanet_1

Iar noi, ca popor liber, care şi-a câştigat libertatea cu sânge, am învăţat în ultimii 20 de ani, că cel mai bine te poţi îmbogăţi pe spatele altora, pe seama celor ce au atât de puţin. Adevărul este că am avut de la cine invăţa: de la cele mai înalte structuri în societate până la omul de rând, specula a devenit un mod de viaţă în România post-decembristă. Dupa ‘90, valutişitii au inventat această nouă meserie. Cu trecerea timpului valutiştii au dispărut, facând loc altor speculanţi, de data asta cu forme legale. Mereu ne-am putut baza pe LEGE care este mai mereu oarbă şi în ultimul timp: CORUPTĂ.

Încet, încet ne-am transformat într-o societate machiavelică în care scopul primordial a fost ca fiecare să urce pe scara socială cu orice preţ, călcând pe capetele semenilor, doar, doar ne-om “înălţa” şi noi vre-un centimetru de la sol, aşa încât să fim desupra tuturor. Şi apoi, când ne aflăm la răscruci politice, când trebuie să ne alegem conducătorii, tot noi suntem cei care ne plângem că ne merge aşa de rău, că unii sunt prea bogaţi în comparaţie cu alţii. Poate că ar trebui să facem o schimbare, începând cu noi, şi poate peste câteva decenii vom deveni un popor altruist, condus de oameni cu principii corecte şi democratice.

E trist ce se întâmplă. Fară să ne dăm seama ne autodistrugem şi ne adâncim şi mai rău în criză. Criza, în loc să ne transforme în oameni, ne transformă în monştri; în monştri bine deghizaţi înarmaţi cu intenţii bune - definiţia perfectă pentru omul politic. Nu degeaba se spune că: “Drumul spre Iad e pavat cu intenţii bune”.

2 Comments »

  1. avatar comment-top

    Draga Carcotas, sunt de acord cu tot ce ai scris si as mai adauga ca Romania se afla intr-o profunda criza morala. Cred ca doar o intoarcere sincera la valorile crestine ne poate salva:)

    comment-bottom
  2. avatar comment-top

    De acord. Altruismul de care vorbeam cred ca e una din cheile iesirii din criza morala de care vorbesti tu.

    comment-bottom

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment