Sucursala CEC Bank de pe strada Transilvaniei s-a închis pentru renovare şi pentru extinderea spaţiului de desfaşurare a activităţii.
Nimic deosebit până aici. Numai că extinderea se face pe spaţiul public: mai exact pe trotuarul cetăţeanului. Dacă vrei să treci, ai trei variante: ori “o iei” frumos prin noroi, ori faci cale întoarsă, ori dai cu capu’ în zid până cade. Întrebarea mea este: cine le-a dat autorizaţie de construcţie? Imaginaţi-vă că vă plimbaţi pe “Pietonal” şi dintr-o dată vă răsare în faţă un zid. Ce frumos?! Ce arhitectură?! Ce ţară?!
Dacă se întâmpla aşa ceva într-o ţară precum America, cu siguranţă se găseau câţiva cetăţeni care să dea în judecată banca pentru un astfel de abuz. Dar noi nu trăim în ţara în care legea să fie de partea tuturora, ci în ţara în care legea e doar de partea celor “norocoşi”.
Cu ajutorul cărei legi, domnii de la bancă, ocupă abuziv spaţiul public? Vă spun eu: cu ajutorul aceleiaşi LEGI care îmi bate la uşă să îmi verifice autorizaţia de construcţie pentru un amărât de balcon; cu ajutorul aceleiaşi LEGI care aseară “şi-o trăgea în venă” cu fiul magistratului; cu ajutorul aceleiaşi legi care îmi bate cu pumnul în uşă, împreună cu mascaţii, dacă downloadez filme de pe internet; cu ajutorul aceleiaşi legi care îi pune cătuşele la mâini băbuţei de 86 de ani pentru că a avut tupeul să mute nişte ţărusi cu 10 cm în interiorul terenului vecinului cu X6, care are pile la Poliţie; cu ajutorul aceleiaşi legi care închide ochii când vine vorba de oameni ca Gigi Becali.
Corupţia este în floare, şi a ajuns la stadiul de junglă! (dacă cumva nu l-a depăşit)
RSS feed for comments on this post.
January 11th, 2010 at 9:00 am
Bine spus! Cum sa mediatizam abuzul? de ce nu trimiti articolul si la hotnews? Doar intreb.