Muşte proaste şi deştepte

Iulie 18th, 2008

Nu e bine să fii o muscă inteligentă, mai ales dacă vrei să trăieşti mult, au descoperit cercetătorii de la o universitate elveţiană.

Ei au studiat două grupuri de muşte din regiunea Basel din nordul Elveţiei. Unora dintre insecte li s-a mărit inteligenţa prin metode pavloviene, de tipul asocierii mirosului sau gustului cu anumite experienţe. Dupa 30 sau 40 de generaţii, muştele din acest grup au produs urmaşi mai adaptabili şi cu memorie mai bună. Celalalt grup a fost observat în mediul natural.

Surpriza a constat în faptul că muştele care au fost lăsate libere au trăit, în medie, mai mult decât rudele lor inteligente. Ele au avut o durată a vieţii de 80-85 de zile, spre deosebire de 50-60, cât au avut musculiţele-geniu.

“Creşterea activităţii cerebrale afectează sistemele de menţinere a vieţii la muşte. Probabil de aceea muştele nu îşi dezvoltă aproape deloc capacitaţile cerebrale”, presupun cercetătorii.

… din ciclul: „Ţara arde, babele se piaptănă?” În lume sunt războaie, copii mor de foame, natura se dezlanţuie, incendii, inundaţii, tornade, cicloane, şi iată ce fac cercetătorii noştrii! Încearcă să găsescă nivelul IQ-lui la muşte. Doamne fereşte! Mare e grădina Ta, Doamne, dar mulţi sar gardul!

În loc să găsească o soluţie împotriva poluării, foametei, etc, „creierele luminate” ale omenirii racoleză muşte pentru a le învăţa tabla înmulţirii. Mă întreb, unde au găsit oare inteligenţă şi capacitate de memorare la insecte care sunt nevertebrate, fără scoarţă cerebrală? Sau poate că aceşti savanţi încurcă inteligenţa cu instictul.

Şi la urma urmei cu ce ne ajută pe noi, fiinţele bipede, să ştim că muştele ştiu juca şah? Deie-vă Dumnezo minte, că nu aveţi mai multă decât muştele docte pe care le studiaţi!

Posted in De prin ziare... | Comments (7)

7 Responses to “Muşte proaste şi deştepte”

  1. Monciu Says:

    se mai distreaza si ei cum pot, s-or fi saturat saracii de foamete, razboaie si inundatii. Bine ca fac mustele mai destepte, ar putea sa incerce sa faca oamenii mai destepti fiindca Doamne feri multi prosti pot fi pe lumea asta

  2. carcotasu` Says:

    nu este posibil sa se intample asta pt ca cei vizati nu fac parte din categoria oamenilor destepti… chiar daca diplomele lor spun altceva… dar in zilele noastre astfel de diplome se pot cumpara ca la supermarket…

  3. Miss Atomica Says:

    oameni destepti sau prosti exista…dar mustele tot muste sunt:))))nu cred eu ca mustele genii nu trag la lumina becului si mor prajite:)))

  4. Adi Says:

    Marius zi-mi si mie de la ce supermarket se pot cumpara diplome ca ma duc si eu sa cumpar cateva… in ziua de azi nu conteaza de unde le ai, numa sa la ai LOL. Multa bafta cu blogu!

  5. carcotasu` Says:

    @ Adi. Era o comparatie. Nu am spus ca s-ar gasi la vre-un supermarket. :)) Imi pare rau daca ai inteles asta. Altceva am vrut sa subliniez: daca ai buzunarul gros, orice diploma se poate cumpara (ex: Gigi Becali). De aceea se gasesc atatea “uscaturi” printre eruditii tarii noastre.

  6. Adi Says:

    asa-i Marius…am inteles si ideea… :)

  7. Carcotasu.com » Blog Archive » Muşte proaste şi deştepte II Says:

    [...] aduceţi aminte de articolul acesta? Se pare că oamenii au probleme din ce în ce mai mari cu aceste animale sălbatice şi [...]

Leave a Reply