Fetiţa chineză care a intonat “Odă patriei” la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice a mimat piesa. Adevărata cântăreaţă nu era suficient de drăguţă pentru a reprezenta China.

Lista păcălelilor la de spectacolul de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing este completată de un playback. Pentru că este durdulie şi cu dinţii strâmbi, fetiţa care a interpretat piesa care a deschis Olimpiada nu a fost lăsată să apară în faţa întregii lumi.

Adevărata cântăreaţă, Yang Peiyi, a fost înlocuită pe scenă cu Lin Miaoke, cunoscută drept o vedetă în devenire în China.

Oficialii comunişti au explicat că chipul copilului trebuia să arate bine în faţa camerei şi să fie expresiv, de aceea s-a apelat la această păcăleală. “Voiam sa protejam imeginea perfecta a Chinei, ne-am gindit la binele natiunii”, a declarat Chen Qigang, intr-un interviu acordat ieri televiziunii chineze. “Era o problema de interes national. Copilul trebuia sa arate bine in fata camerei, sa fie expresiv”, a justificat acest lucru Chen, un celebru compozitor chinez.

Cu doar o zi în urmă s-a aflat că artificiile care au încântat milioane de persoane ce au urmărit spectacolul din debutul Olimpiadei de la Beijing au fost generate pe calculator. Organizatorii s-au temut că un foc real de artificii ar putea crea probleme pentru echipele care transmiteau în direct evenimentul.

Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing – un spectacol impozant, impresionant, fără cusur la prima vedere. Trebuia să mă fi aşteptat la acest lucru având în vedere că este vorba de China – ţara chiciurilor. Doua zile întregi i-am lăudat pentru spectacolul oferit, dar am rămas profund dezamăgit de modalitatea chinezilor de a poza în „ţara perfectă”. Nu e de mirare, punând la socoteală că este vorba de o ţară comunistă. Îmi aduce aminte de Ceauşescu care încerca prin tot felul de mijloace să pozeze în „conducătorul perfect şi preaiubit”, cincinalul condus de acesta fiind cel mai bun exemplu de minciună şi manipulare.

Ceea ce am văzut la Jocurile Olimpice m-a dezgustat şi m-a făcut să retrăiesc momentele de dinainte de revoluţie. De fapt, în fiecare zi când mă uit la Olimpiadă, văd o fărâmă de fostă „Românie socialistă”. Doar privind feţele sportivilor chinezi, se poate observa un zâmbet fals, o stăpânire forţată de exprimare a sentimentelor şi o sincronizare penibilă a gesturilor (dacă e vorba de vreo echipă).

Urmăream finala pe echipe la gimnastică fete, în care aurul a fost câştigat de echipa Chinei. Câtă minciună: zâmbete trase la milimetru, gesturi sincron, deplasare în marş, un imn ce seamănă izbitor cu „1 Mai Muncitoresc”. Singurul sentiment ce mă trece este acela de profundă compasiune. Şi când mă gândesc că Republica Populară Chineză este „pui micuţ” pe lângă Coreea de Nord, în ce priveşte comunismul şi ideologia socialistă.

Să îmi pară rău după „Epoca de aur”? Niciodată!